Antrenament pentru speranta

Doamne, cata nevoie am sa scriu...mi-ar pacea sa nu am nimic de facut cateva zile, sa scriu fara sa ma uit la ceas, sa uit de mine scriind. Uneori ma gandesc ce minunat ar fi sa imi castig existenta doar scriind si pictand, sa ma pot inconjura doar de frumos, de muzica, de sunet, culoare, senzatie... Nu stiu care e rostul meu pe lume dar  e clar ca simt nevoia sa impartasesc oamenilor emotii pozitive, dragoste, speranta...Vreau sa pot sa sterg lacrimi, vreau sa pot sa alin, sa dau aripi, vreau...asa cum vrea un copil :)
De cand l-am pierdut pe Maci m-am inconjurat mult de oameni. Am nevoie de voi, am nevoie sa primesc si sa daruiesc dragoste. Ascult zi de zi confesiuni, oameni cunoscuti sau necunoscuti imi impartasiti povesti de viata, veniti catre mine cu curaj si speranta. Va imbratisez si ard alaturi de fiecare din voi. Incerc sa va ajut sa visati din nou si asta ma face sa simt ca am un  rost pe lume... Sunt fericita pentru darul asta nou pe care l-am primit de curand si va multumesc ca sunteti langa mine.
In viata mea exista oameni pe care ii doresc aproape dar care ma tin la distanta indiferent ce as face. Stiu ca trebuie sa invat sa-i las sa plece, sa-si urmeze povestile lor, dar inca mi-e tare greu sa ma desprind. Am sa o fac curand, o fac zilnic putin cate putin. Sunt alti oameni pe care nu ii caut in mod special dar care se cuibaresc in sufletul meu fara sa imi dau seama, pe care nu tin in mod deosebit sa ii am alaturi dar pe care ii primesc. Adevarul e ca mi-e bine sa ii stiu acolo, langa mine, si imi pare rau uneori ca nu le pot darui mai mult. E greu sa acceptam ca nu toti ne plac asa cum nici noi nu ii putem accepta pe toti...Sunt oameni, cu care invat sa simt si sa traiesc, carora le multumesc ca fac parte din povestea mea despre speranta.
Uneori  ma intreb daca destinele noastre sunt "scrise" undeva? Mi-amintesc clar despre o zi de vara, cand abia ma indragostisem de Andrei. Il vedeam de departe si ii alergam in intampinare, ii saream in brate si eram atat de fericita. Fiinta mea canta si dansa cel mai armonios din univers. De cand sunt fetita am alergat catre oamenii dragi sa-i imbratisez. Ca adult, am invatat sa fiu putin mai retinuta...Maturizarea ne tampeste, ne atrofiaza toata deschiderea catre exteriorizarea trairilor. Ne paralizeaza adesea manifestarea emotiilor sub pretextul ca "ne protejam".  Ce tampenie!!! Invatam sa ne ascultam mai mult creierul decat sufletul, suntem condusi de niste rationamente logice in loc sa ne lasam condusi de cel mai inteligent vizitiu, sufletul. De aici apar povesti de viata triste ca cele pe care mi le impartasiti zi de zi cei care imi sunteti alaturi...Hei, voi suflete ravasite care ma cautati sperand sa gasiti in  mine incurajarea si speranta, ce ati facut azi pentru visul vostru? Va sunt mereu alaturi dar e nevoie sa aveti si voi putin curaj, sa schimbati ceva! Nu am cum sa lupt in locul vostru chiar daca as vrea. Eu va pot doar hrani visele si sperantele ...atat!Voi sunteti cei care trebuie sa faceti ceva! Eu, acum , pentru povestea mea trecuta nu mai am cum sa lupt. Dragul meu a murit fizic si nu mai am cum sa il intorc nicioadata inapoi.Eu lupt zi de zi sa ma reinventez...Incerc din rasputeri sa imi compun vise si sperante noi...Dar voi...voi ce motive absurde imi livrati?Cum lasati fericirea sa vi se scurga printre degete? Imi vine sa urlu cand va aud insirandu-mi diverse motive-tehnici de amanare, lipsuri materiale (care intr-adevar nu depind de voi). Totusi nu inteleg cum va otraviti singuri mintile si sufletele, cum nu aveti grija de inimile voastre, de necesitatile emotionale cand confortul sufletesc e singurul capitol care depinde si de voi? Nu stiti ca o cocioaba plina cu dragoste e mult mai valoroasa decat un castel aurit, fara dragoste? Voi, oameni dragi, care va dezbracati sufletul in fata mea, faceti ceva pentru visul si sufletul vostru! Nu maine, nu poimaine, nu cand veti avea bani, ci acum! Timpul nu sta in loc, alearga si adesea ne poate intrece. Luati-va de la viata ceea ce aveti nevoie, lasati deoparte temerile, spaimele, orgoliile, dati sufletului ceea ce are nevoie. Fiti adapabili ca apa. Nu spun ca nu veti cadea, nu spun ca nu va veti lovi sau ca nu va va durea crunt! E posibil sa fie rau, insa, daca va veti atinge visul, daca sufletul vostru va primi ceea ce  are nevoie, toata suferinta trecuta va face reusita mult mai valoroasa...
Era o veme in studentie cand aveam diverse cautari spirituale. Citeam tot ce imi pica in mana adesea nestiind sa discern ce e adevarat si ce nu, pur si simplu citeam si ma impregnam ca un burete cu informatie diversa.De fapt, cine imi poate spune ce e adevarat si ce nu? Adevarul e o notiune atat de relativa. 
In urma faptului ca o prietena mult mai mare decat mine m-a surprins spunandu-mi cateva lucruri pe care nu avea de unde sa le fi stiut despre viata mea doar citindu-mi palma,  m-a facut sa  cochetez discret cu chiromantia. Acum, prietena mea e demult plecata in alte sfere asa ca oricat imi doresc sa imi raspunda la niste intrebari, nu mai am de unde sa o iau :) Si uite-asa revin la ziua de vara in care il iubeam deja pe Andrei. Dragul meu cu parul de soare, statea impreuna cu un prieten, la acvariu,sub cerul cald si senin, pe terasa din fata Facultatii de Arte. Ma intorceam de la o repetitie cu trupa mea de teatru ambulant  si atunci cand i-am intalnit se pare ca nu reusisem sa ma desprind inca de rolul de vrajitoare pe care il repetasem cu ceva vreme inainte.M-am asezat zambitoare  alaturi de ei si i-am luat in joaca mana lui  Andrei, spunand in gand ca o profesionista. " Hai frumosule, sa-ti ghicesc" A fost prima linie a vietii scurta pe care am vazut-o in vreo palma.A fost  singura iubire unica pe care am ghicit-o cuiva :) Descifram semnele razand si imbracandu-le in cuvinte colorate cu accent tiganesc doar ca sa destind atmosfera :) Nu credeam o iota in ceea ce vedeam, studiasem din curiozitate, ca un joc, nicidecum din credinta ca destinul nostru se poate ascunde in liniile palmei. Mi-amintesc de momentul in care i-am spus ca va avea o iubire puternica, unica. Andrei si-a scuturat zambind buclele mari si m-a intrebat daca a intalnit-o deja sau o va intalni. Nu am avut indrazneala sa intru in joc si sa-i spun ce simteam.Mintea mea ii raspundea soptind revoltata, "Eu sunt, eu sunt, cum... nu ma recunosti!?" Doamne cat de mult l-am iubit si cat de mult soare a mai adus omul asta in viata mea... Imi pare rau si in ziua de azi ca nu am avut curajul sa-i spun atunci ce gandeam...
Aproape 18 ani mai tarziu, la spital , nu am putut sa adorm decat cu capul pe mana lui, cu fruntea in palma lui. Cat de tare m-a izbit cand am revazut linia vietii lui care cu greu puteai sa spui ca ajunge pana aproape de 40 de ani...
Nici acum nu stiu ce sa cred dar mi-am amintit cum prietena mea, care imi ghicise candva, mi-a prevestit ca o sa am nu una, ci doua iubiri mari. Mi-a spus ca o sa sufar teribil dupa prima, ca viata mea se va schimba complet in urma unui accident cu apa si ca am inclinatii spre arta. I-am spus, " normal, tu stii doar ca am facut Liceul de Arta, e simplu sa imi spui asta". "Asa-i, stiu", mi-a raspuns, "numai ca in palma ta vad  ca ai sa scrii!" "Sa scriu?" In afara de scenariile pentru facultate nu m-a bantuit preocuparea asta. Nu am crezut niciodata in taletul meu  literar chiar daca de cateva luni incoace imi spun o multime de oameni ca poate asta e vocatia mea...Habar nu am ce sa zic, nu cred ca e vocatia mea, dar  este cu certitudine necesitatea mea :)
Oare cu adevarat destinele noastre sunt scrise undeva? Oare...voi mai iubi candva...oare chiar sa mai pot spera?  Iubirea nu o gasesti la orice colt de strada...Am sa-mi gatesc sufletul cu flori de camp in aseptarea ei iar iubirea cu Maci meu drag am sa o imbrac in flori albastre de nu-ma-uita. Am sa o scriu si am s-o cant, am s-o pictez si am sa o povestesc, am sa o impart cu toti cei care au nevoie de povestea noastra, o poveste obisnuita de dragoste...

sursa: http://www.trilulilu.ro/imagini-personale/nu-ma-uita-37

Si iar imi vine in cap intrebarea "Tu ce ai facut astazi pentru visul tau?"  Eu??? Pai azi...cam nimic... Nu am inca putere sa zbor, astazi mi-am antrenat speranta. Astazi doar am scris :)

Astazi am scris ascultand muzica lui Yann Tiersen
http://www.youtube.com/watch?v=-ZJDNSp1QJA