Camasa

Andrei ma invitase la expozitia de sfarsit de semestru a studentilor de la Arte Plastice. Atmosfera era tare palcuta. In ateliere peretii erau acoperiti cu lucrari si peste tot era agitatie. Erau studenti care radeau relaxat, ciocneau beri si se simteau usurati de griji. Venea vacanta. Era soare dar fusesera niste zile ploioase si vremea inca era mofturoasa. Norii se adunau cand nici nu te asteptai si se scuturau sagalnici in ploaie calda. Trotuarele erau intesate de baltoace. 
Ce fericita si ce emotionata eram ca imi daduse atentie. Imi parea frumos si senin ca un zeu in camasa turcoise cu carouri. Era bronzat si buclele lui lungi pareau ca imprastie lumina solara. 
Eram asa de timida ca nici nu indrazneam sa imi ridic privirea. Ii auzeam vocea puternica si blanda, ma facea sa rad si sa zabesc continuu. Era clar ca m-am indragostit, profesoara de dramaturgie si profesotrul de regie isi dadusera seama din felul in care scenariile mele pentru scoala capatasera o forma noua. Profesoara imi zambea complice si imi spunea ca simte ce-i cu mine, ca doar imi straluceau ochii si incepusem sa scriu altfel. Ma incuraja, imi spunea: "Scrie Daiana, scrie, acum o sa ai cele mai grozave idei." Dar eu parca refuzam sa inteleg, nu vroiam, nu aveam chef sa scriu ma preocupa altceva. Mi-era necaz ca ma descoperisera desi nu suflasem nici un cuvintel. Nici fata de mine nu aveam curajul sa recunosc ca m-am indragostit, nu acceptam la acea vreme sa fiu o carte deschisa. Degeaba... "imi radeau ochii" si asta era suficient ca lumea sa intuiasca ce simt.
Dupa ce Andrei mi-a povestit verzi si uscate inveselindu-ma, dupa ce ii raspunsesem cu jumatate de gura la intrebari a venit vremea sa plec acasa. Andrei mi-a propus sa coboram impreuna, sa ma conduca doi pasi. In curte, intre cladirile facultatii, spatiul pe unde se putea merge evitand baltoacele era ingust. Am ales sa merg inaintea lui dar eram asa emotionata incat am simtit nevoia sa fug. Am tasnit inainte cu pasi repezi dar apa rece a batoacei m-a trezit din visare. M-am jenat de situatie, mi-am dat seama ca baltoaca se adancea. Nu pe acolo era drumul bun, asa ca m-am intors cu gandul sa ocolesc pe cealalta parte dar intoarcerea mea a fost atat de brusca incat am nimerit, fara sa vreau, in bratele lui Maci. A ras bun si cald, s-a bucurat din toata inima, puteam simti dar nu aveam curajul sa-l privesc. Era un amestec de senzatii nebunesti, eram intr-un vartej ca un taifun si in acelasi timp totul se oprise acolo, in loc, numai pentru noi doi. Era atat de bine, atat de intens, incat nici nu mai aveam puterea sa respir...Si Andrei radea iar eu eram nauca de norocul intamplarii si ii multumeam baltoacei ca mi-a incurcat drumul:) Am zabovit cateva clipe acolo in imbratisarea calda pe care o asteptasem parca dintodeauna. Apoi, creierul asta care imi da de furca mereu, m-a facut sa ma fastacesc si m-am desprins din imbratisare.Am rupt-o din nou la fuga prin baltoaca rece, de data asta pana am gasit trotuarul. Andrei radea bland, nu intelegea de ce sunt asa salbatica. Soarele era la apus si inca ne mangaia in timp ce stropi rotunzi si grei au inceput sa ne ude. Ne-am adapostit sub un dud batran si Andrei mi-a dat camasa lui cea frumoasa, sa nu-mi mai fie frig.Am plecat acasa teribil de fericita, mangaiind camasa care imi incalzea bratele ca intr-o imbratisare delicata.
Nu am putut sa dorm toata noaptea de emotie si de fericire. Oare ma recunoscuse si el? Oare...ma simtea si el? Stia ca e sufletul meu pereche? Stia cat sperasem sa-l intalnesc? I-am spalat camasa cu gesturi calme. 
Eram contrariata ca baiatul asta solar imi sucise mintile. Aspectul lui fizic nu se apropia nici un fir de felul in care imi imaginasem eu in visele mele ca ar trebui sa arate jumatatea mea. In inchipuire visam mereu un baiat slab dar puternic, brunet si cu un aspect ordonat. Andrei era blond cu bucle lungi pe spate, cu camasa descheiata peste tricoul scos din pantaloni, usor dezordonat, liber si razand mereu, arata precum vacanta. Nu era brunet si totusi era el, jumatatea mea, si Doamne cat de fericita eram ca ma indragostisem. El isi inchipuia fata visurilor blonda, deci nici eu nu am corespuns asteaptarilor:) Parul meu era atat de negru incat batea inspre verde-albastrui. Imi place sa ma gandesc uneori ca cine stie cum, poate in alte vieti impreuna, el a fost brunet si eu blonda.Nu mai avea importanta decat ca l-am recunoscut si asta imi imbata simturile. Stiam deja desi ma speria putin in acelasi timp gandul, ca o sa-mi petrec restul zilelor cu el:)Vesnica teama de nou, de viitor, de necunoscut...
As fi vrut sa adorm dar nu puteam, camasa lui Andrei imi acaparase toata atentia. Ma duceam si o intindeam pe caloriferul rece, nu ca sa se usuce, ci doar ca sa o privesc:) Ma asezam in pat si o priveam din nou si ma bucuram de norocul care a dat peste mine. Apoi ma ridicam si o luam de pe calorifer, ii intindeam cu mangaieri fiecare cuta. Am bagat mana in buzunarasul de la pieptul camasii si am gasit un biletel. Ah, fir-ar sa fie imi strecurase in buzunar numarul lui iar eu spalsem in exces de zel, ca o fraiera, camasa. Nu se mai vedeam mare lucru pe hartiuta uda si cerneala se intinsese...Nu-mi mai gaseam locul...de ce spalasem camasa?... Si ce absurd ma comportam, sa ma fatai atat in fata unei camasi...M-am rusinat de situatiei si am hotarat ca daca nu pot dormi macar sa citesc din poeziile lui Nichita, sa-mi trimit gandul in alta parte.Si in speranta mea de evadare iata la ce pagina deschid intamplator cartea:
"Ce justificare este oboseala de după muncă ! Cazi, mă, direct în somn şi nu tu înger peste creier fâlfâindu-şi aripa ca să ţi-l ocrotească, nu tu cer cu stele, nimic, mă!
A dormi dus e ca sudoarea. Iţi asudă moartea peste timp cu împlinire. Să-l fi văzut pe taică-miu dormind! Nici de sforăit n-avea treabă. S-o fi văzut pe maică-mea veghindu-l! Respirarea ei lângă el, doamne, ce muzică de Johann Sebastian Bach! Si pe mine, copilul lor, născut din dragostea lor, ce singuratic, ce derbedeu, ce alungat!
S-au iubit ai mei, bineînţeles că s-au iubit ai mei. Din această pricină, acuma la patruzeci şi patru de ani, şchioapăt puţin.
Am găsit o toantă care ţine la mine. Si ştiţi de unde ştiu că ţine la mine? Mi-a spălat cămaşa.
Ei, despre mine nu prea este vorba.
Dar despre cuvânt, ce scriitură!" din volumul "Amintiri din prezent" de Nichita Stanescu" Vai, vai, imi spuneam in gand, ce greseala am putut sa fac...auzi..."Am găsit o toantă care ţine la mine" Asta sunt eu, adica..."Si ştiţi de unde ştiu că ţine la mine? Mi-a spălat cămaşa." Aha, sunt o toanta da, da. Cum Dumnezeu tocmai la "scriitura" asta de doi bani am deschis eu cartea cu poezii ? O Doamne, ce-o sa mai rada de mine. Am luat camasa si am sifonat-o zdravan, am tavalit-o putin cu picioarele zambind gandului:) Ce stupid ma comport... Apoi am luat-o cu mila si am mangaiat-o, am pupat buzunarasul in care am gasit numarul de telefon, ca si cum as fi vrut s-o impac...biata camasa, n-avea nici o vina:) I-am inapoiat lui Andrei camasa si purtam in mine teama ca-si va da seama ce simt... Cateva zile mai tarziu nu mai conta nimic, il recunoscusem si acceptam deja ideea, nu imi mai pasa ce va crede el sau lumea despre mine, stiam ca in viata mea s-a intamplat ceva minunat. Am hotarat ca de cate ori voi simti nevoia sa-mi exteriorizez emotia, sa o fac fara teama. Sa ma bucur si sa-mi primesc dragostea asa cum se cuvine, adica cu toata fiinta mea. Ochii imi straluceau si cuvintele ieseau singure, prietenii si necunoscutii radeau cand le povesteam. Eram  chiar intr-o poveste, si nu mai puteam de atata fericire." Stii ca esti indragostit doar atunci cand nu mai poti adormi pentru ca realitatea este, in sfarsit, mai frumoasa decat visul "( Theodor Seuss)